Istorie Bac

SPAȚIUL ROMÂNESC ÎNTRE DIPLOMAȚIE ȘI CONFLICT ÎN EVUL MEDIU ȘI LA ÎNCEPUTURILE MODERNITĂȚII – Varianta Schematică

Bătălia de la Posada (1330)

  1. Context
    • 1324: Basarab I se afla sub suzeranitatea regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou
    • 1325: Basarab extinde controlul asupra Severinului → tensiuni cu Regatul Ungar
    • 1327: Refuzul de a plăti tribut → Carol Robert planifică expediție militară împotriva lui Basarab
  2. Expediția militară ungară (1330)
    • Carol Robert pornește din Timișoara cu o armată numeroasă
    • Ocupă Banatul de Severin și înaintază prin Oltenia
    • Tactica lui Basarab: pustiirea teritoriului → probleme logistice pentru invadatori (foamete, scăderea moralului)
    • Oferta de despăgubire din partea lui Basarab → respinsă de regele Ungariei
  3. Bătălia propriu-zisă
    • Loc: Posada, 1330
    • Armata maghiară surprinsă într-o ambuscadă
    • Rezultat: victorie decisivă a lui Basarab I
  4. Consecințe
    • Consfințirea independenței Țării Românești
    • Consolidarea autoritații lui Basarab I
    • Stabilirea bazei noului stat românesc
  5. Sursa istorică
    • Evenimentele documentate în Cronica pictată de la Viena

Consolidarea statului Țării Românești în domnia lui Nicolae Alexandru (1352-1364)

  1. Context
    • Basarab I: întemeietor al Țării Românești și ctitor de lăcașuri religioase
    • Recunoașterea oficială a Mitropoliei Țării Românești se leagă de fiul său, Nicolae Alexandru
  2. Inițiative religioase și politice
    • Invita la curte mitropolitul Iachint din Vicina (oraș la gurile Dunării, sub jurisdicția Patriarhiei de la Constantinopol)
    • Solicită transferul mitropoliei de la Constantinopol la Curtea de Argeș
    • Scop: extinderea autorității ecleziastice asupra întregului teritoriu al Ungrovlahiei
  3. Recunoaștere oficială
    • Mai 1359: Sinodul Constantinopolitan, Patriarhul și împăratul bizantin Ioan al V-lea Paleologul aprobă cererea
    • Iachint numit „păstor legiuit a toată Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit”
  4. Consecințe
    • Consolidarea instituției centrale a Bisericii pe teritoriul Țării Românești
    • Întărirea statului muntean și a autorității domnitorului

Întemeierea Moldovei (1347–1365)

  1. Context și inițiativa regală
    • Regele Ungariei dorește să protejeze hotarele răsăritene ale regatului
    • În 1347, se creează o marcă de apărare în nordul Moldovei
    • Conducător: voievodul Dragoș din Maramureș
    • Legenda populară: „descălecatul” reflectă amintirea participării românilor de peste Carpați
  2. Conflict și independență
    • Dependența lui Dragoș față de coroana maghiară și nemulțumirile românilor din Maramureș
    • În 1363–1367, Bogdan din Cuhea, voievod din Maramureș, conduce mișcarea de eliberare
    • În 1364–1365, suzeranitatea maghiară este înlăturată
  3. Consecințe
    • Statul moldovean devine entitate de sine stătătoare
    • Consolidarea independenței prin victoria oștilor lui Bogdan I
    • Moldova își afirmă autonomia față de Ungaria

Consolidarea statului moldovean în domnia lui Lațcu (1365–1373)

  1. Mutarea reședinței voievodale
    • Reședința mutată de la Baia la Siret
    • Motive: siguranță față de presiunile Ungariei și menținerea relațiilor favorabile cu Polonia
    • Posibilitate de solicitare a sprijinului papal în cazul intervențiilor polone
  2. Relația cu Papalitatea
    • Trimiterea a doi franciscani la Roma pentru a informa papalitatea despre disponibilitatea de a adopta ritul latin
    • Solicitarea înființării unei episcopii la Siret și trimiterea de misionari catolici
  3. Episcopia de Siret
    • În 1371, episcopul de Cracovia a consacrat primul episcop de Siret, franciscanul Andrea Jastrzebiec
    • Lațcu se convertește la catolicism, soția și fiica rămânând ortodoxe
  4. Consecințe asupra statului
    • Consolidarea instituției centrale a Bisericii în Moldova
    • Întărirea statului moldovean prin poziționarea politică și religioasă strategică

Politica antiotomană a lui Mircea cel Bătrân și asigurarea sa prin sisteme de alianțe

  1. Extinderea teritorială și primele confruntări cu otomanii
    • 1388: Dobrogea este integrată în hotarele Țării Românești pentru a preveni cucerirea otomană
    • 1392: Incursiune împotriva unei baze otomane sud de Dunăre pentru neutralizarea expedițiilor militare
    • 1395: Bătălia de la Rovine, victoria armatei lui Mircea asupra trupelor otomane
  2. Probleme interne și rivalități
    • O parte a boierimii sprijină pe Vlad Uzurpatorul, care încheie o înțelegere cu otomanii, recunoscând autonomia internă în schimbul plății unui tribut
  3. Participarea la cruciade târzii
    • În cadrul cruciadelor târzii, bătălia de la Nicopole implică armata lui Mircea, trupele regelui Sigismund de Luxemburg și cavaleri apuseni
    • Rezultatul: înfrângere a coaliției occidentale, evidențiind superioritatea tacticii militare românești
  4. Diplomație și alianțe antiotomane
    • Încheierea unui tratat cu Regatul Poloniei, prin intermediul lui Petru Mușat (Moldova), pentru protecția împotriva Ungariei
    • Ulterior, alianță cu Ungaria pe baze de egalitate politică pentru sprijin militar reciproc împotriva otomanilor
    • Scop declarat: organizarea unei cruciade la sud de Dunăre, prima alianță documentată antiotomană în sud-estul Europei

Campaniile antiotomane ale lui Iancu de Hunedoara (1442–1444)

  1. Context strategic
    • Imperiul Otoman desfășura ofensiva finală împotriva Constantinopolului, vizând expansiunea în Europa Centrală
    • Politica lui Iancu: mobilizarea resurselor pentru cruciada târzie, implicând Transilvania, Țara Românească și Moldova
  2. Campanii și victorii
    • 1442: respingere incursiune otomană în Transilvania; intervenție militară în Țara Românească, victorie pe râul Ialomița, reinstalarea lui Vlad Dracul pe tron
    • 1443: organizarea „Campaniei celei Lungi”, cucerirea orașelor Niș și Sofia; destabilizarea armatei otomane pe propriul teritoriu
  3. Cruciada de la Varna (1444)
    • Formarea coaliției conduse de regele Vladislav I (Ungaria și Polonia)
    • Obiectiv: oprirea expansiunii otomane în Europa Centrală
    • Rezultat: dezastru pentru forțele creștine
  4. Apărarea Belgradului (1456)
    • După cucerirea Constantinopolului (1453), sultanul Mehmed al II-lea vizează Ungaria
    • Iancu de Hunedoara respinge armata otomană în fața Belgradului, „cheia” accesului turcesc spre Europa Centrală

Politica antiotomană a lui Vlad Țepeș (1456–1462)

  1. Înscăunarea și contextul strategic
    • 1456: Vlad Țepeș este înscăunat de Iancu de Hunedoara
    • Scop: asigurarea flancului Țării Românești pentru apărarea Belgradului în fața otomanilor
    • Activitate externă: parte a cruciadei târzii, cu accent pe opoziția față de Poarta Otomană
  2. Refuzul plății tributului și primele confruntări
    • 1459: Vlad refuză plata tributului către Poarta Otomană
    • Tentativă de capturare condusă de Hamza Pașa — eșuată
  3. Incursiuni peste Dunăre și răspunsul otoman
    • 1461–1462: Vlad realizează raiduri peste Dunăre, atacând teritoriile otomane
    • 1462: Mehmed al II-lea conduce o campanie masivă împotriva Țării Românești
    • Tactică: pustiire și retragere, evitarea confruntării directe și hărțuirea continuă a inamicului
    • Rezultat: otomanii ajung la Târgoviște, dar dificultățile îi obligă să se retragă
  4. Conflict intern și capturarea lui Vlad
    • O parte a boierimii îl recunoaște domn pe Radu cel Frumos, sprijinit de otomani, și reia plata tributului
    • Vlad se retrage în Transilvania, mizând pe sprijinul regelui Matei Corvin
    • Matei Corvin, implicat în alte conflicte, îl acuză pe Vlad de „trădarea cauzei creștine”
    • Rezultat: Vlad Țepeș este capturat și întemnițat la Buda

Implicarea lui Ștefan cel Mare în lupta antiotomană (1473–1487)

  1. Contextul și alianțele inițiale
    • Sprijin inițial: Vlad Țepeș, pentru a-și asigura un aliat împotriva otomanilor
    • Politica externă flexibilă: întărirea legăturilor cu Ungaria sau Polonia, în funcție de raportul de forțe
  2. Refuzul plății tributului și confruntările inițiale
    • 1473: Ștefan refuză plata tributului către otomani (acceptat anterior de Petru Aron în 1456)
    • 1474–1475: Campanie otomană condusă de Soliman
    • Tactică: pământul pârjolit și hărțuieli
    • 1475, Podul Înalt (Vaslui): victorie decisivă, considerată una dintre cele mai mari reușite militare românești din Evul Mediu
  3. Campaniile ulterioare ale otomanilor și apărarea Moldovei
    • 1476, bătălia de la Războieni: Mehmed al II-lea atacă; Ștefan, cu oastea de curte, nu reușește să oprească înaintarea turcilor
    • Rezultat: otomanii nu profită de victorie, cetățile rezistă, aprovizionarea devine dificilă, retragere otomană
  4. Ultimele conflicte și compromisuri
    • 1484: Sub Baiazid al II-lea, otomanii încercuiesc Chilia și Cetatea Albă
    • Tentativă de recucerire cu sprijin polon: nereușită
    • 1485: Ștefan depune jurământ de vasalitate față de regele polon Vladislav Iagello
    • 1486–1487: Fără ajutor extern, pace cu turcii și plata tributului, păstrând autonomia Moldovei

Normalizarea relațiilor cu Polonia prin politica externă a lui Ștefan cel Mare (1457–1459)

  1. Motivațiile normalizării relațiilor
    • Amenințarea internă: Petru Aron, rival la tron, sprijinit de Polonia
    • Interese comerciale poloneze: acces la porturile de la Marea Neagră și Dunăre (Chilia și Cetatea Albă)
    • Context favorabil: Polonia implicată în conflicte cu cavalerii teutoni; regele Ungariei, Matei Corvin, ocupat cu probleme interne
  2. Politica de prudență față de otomani
    • Păstrarea relațiilor pașnice
    • Plata anuală a tributului de 2.000 de galbeni până în 1471
  3. Incursiunea în sudul Poloniei (1458)
    • Obiectiv: împiedicarea sprijinului pentru Petru Aron
    • Blocarea cetății Hotin de către cavaleria moldoveană
  4. Tratatul de la Overchelăuți (4 aprilie 1459)
    • Regele Poloniei, Cazimir al IV-lea, îl recunoaște pe Ștefan ca domn al Moldovei
    • Petru Aron interzis să se apropie de hotarele Moldovei
    • Clauze: sprijin militar reciproc în caz de nevoie
    • Recunoașterea formală a suzeranității polone de către Ștefan

Campania antiotomană a lui Mihai Viteazul și relațiile internaționale (1594–1597)

  1. Context și alianțe
    • Participarea la Liga Sfântă și lupta împotriva Imperiului Otoman
    • Tratat antiotoman cu principele Transilvaniei, Sigismund Báthory, semnat la Alba-Iulia, 20 mai 1595
    • Tratatul transforma temporar pe Mihai în locțiitor al lui Báthory, negociat de marii boieri
  2. Bătălii importante
    • Călugăreni (23 august 1595): românii cauzează pierderi mari otomanilor, dar Bucureștiul este ocupat
    • Giurgiu (15–20 octombrie 1595): victorie considerabilă pentru creștini
    • Campania peste Dunăre (1596): Mihai ajunge până la Plevna și Sofia
  3. Redefinirea relațiilor internaționale
    • 1597: pace cu Imperiul Otoman
      • Mihai recunoscut domn pe viață
      • Reducerea semnificativă a tributului
    • Relațiile cu Sigismund Báthory se reașează pe fundament de egalitate, anulând tratatul de la Alba-Iulia

Unirea de la 1600 realizată de Mihai Viteazul

  1. Context politic și militar
    • Abdicarea lui Sigismund Báthory de la tronul Transilvaniei; succesor: Andrei Báthory, susținător al păcii cu turcii
    • În Moldova: domnul Ieremia Movilă, sprijinit de Polonia și de otomani, îl susține pe fratele său, Simion, pentru tronul Țării Românești
    • Mihai adoptă „planul dacic”, vizând integrarea Moldovei și Transilvaniei în frontul antiotoman
  2. Campanii și realizarea unirii
    • Octombrie 1599: victorie decisivă la Șelimbăr împotriva lui Andrei Báthory
    • Noiembrie 1599: intrare triumfală în Alba-Iulia, capitala Transilvaniei
    • Aprilie–mai 1600: campanie în Moldova; cetatea Sucevei se predă, iar Ieremia și Simion Movilă sunt înlăturați
  3. Rezultatul unirii
    • 27 mai 1600: Mihai Viteazul se intitulează „Domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”
    • Frontul antiotoman reunit, prima unire politică a Țărilor Române
    • Motiv principal: solidaritate creștină împotriva otomanilor, nu ideea unității naționale
    • Ulterior, realizarea devine ideal aspirațional pentru români