Glosar de Limbaj Istoric

(Despre monarhi) A renunța la tron.

A încorpora prin violență, cu forța, un teritoriu.

A face să depindă de o singură conducere

A cere, a pretinde un drept, ca fiind al său, a asuma.

Antanta (sau Tripla Înțelegere) a fost un bloc politico-militar creat cu puțin timp înainte de Primul Război Mondial și format din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus.

Acord între state în vederea încetării temporare a operațiunilor militare.

Condiție a indivizilor, colectivităților și instituțiilor care se bucură de o anumită independență în raport cu autoritatea exterioară sau centrală. Poate însemna și teritoriu care are un anumit grad de autonomie, libertate, în contextul “autonomiilor locale”.

Provincie sau ținut administrat de un ban, adică guvernator al unei regiuni de graniță în regatul Ungariei.

Alianță, convenție, uniune (între state, partide sau grupări) pentru realizarea unor scopuri comune.

Stăpân ereditar peste un teritoriu, cu privilegiu regal sau domnesc.

Organism instituit ad-hoc în România în perioada sistemului parlamentar, cu caracter reprezentativ de partid onorific și în componența căruia intrau șefi de partide politice, foști miniștri, precum și alte personalități politice marcante. Era consultat de rege în probleme vitale ale țării (declararea războiului, încheierea păcii, succesiunea la tron ș.a.).

Lege fundamentală a unui stat, care stabilește forma de guvernământ și de organizare statală, precum și drepturile și obligațiile fundamentale ale cetățenilor.

Lucrare cu caracter istoric, obișnuită mai ales în Evul Mediu, care cuprinde o înregistrare cronologică a evenimentelor sociale, politice și familiale.

Persoană care ctitorește o biserică sau o mănăstire.

Totalitatea principiilor unui sistem politic, științific, religios etc.

Privitor la biserică sau la cler.

Care se transmite prin moștenire, care se moștenește, prin familie.

Atitudine prin care se urmărește extinderea politică și economică asupra unui teritoriu străin; politică de expansiune.

Călugăr membru al unuia dintre ordinele catolice fondate de Francesco d’Assisi la începutul secolului XIII.

Imperiul Otoman.

Acțiune militară de mică amploare, executată prin surprindere pe teritoriul inamicului de către un grup de militari, în scopul obținerii unor informații, distrugerii unor obiective, capturării de prizonieri etc.

Însușirea de a fi sau de a rămâne intact, întreg.

Doctrină politică și economică bazată pe ideea dreptului individului la egalitate, proprietate, libertate de expresie și acțiune, care proclamă principiul neintervenției statului în economie, existența economiei de piață etc.

Liga Sfântă (1594) a fost o alianță între țările creștine europene, care sub conducerea Sfântului Imperiu Romano-German luptau pentru oprirea expansiunii Imperiului Otoman spre vestul Europei.

O formațiune statală inițială, înființată pentru a apăra granița.

A face să devină sau a deveni normal, a (re)aduce sau a reveni în starea normală.

Pactul de la Varșovia (1955–1991) a fost o alianță militară a țărilor comuniste din Europa de Est, condusă de Uniunea Sovietică, creată ca răspuns la NATO. Scopul lui era ca statele membre să se apere împreună, rămânând sub influența Uniunii Sovietice.

Provincie din Imperiul Otoman guvernată de un pașă.

Coexistență a mai multor partide într-un sistem politic.

Acțiune desfășurată sistematic în vederea răspândirii unor idei politice, religioase etc., a unor teorii, opinii, pentru a le face cunoscute și acceptate, pentru a câștiga adepți.

Puterile Centrale au fost națiunile Germaniei, Austro-Ungariei, Imperiului Otoman și Bulgariei, care au luptat împotriva Aliaților (Antantei) în timpul Primului Război Mondial.

Mic fort de apărare, de formă poligonală, înconjurat de șanțuri, folosit în trecut pentru apărarea circulară.

Reformismul este o atitudine sau curent politic care militează pentru schimbări treptate și pașnice, prin reforme, în cadrul ordinii existente, spre deosebire de revoluție sau acțiuni radicale. 

Adunare episcopală care se convoacă ocazional pentru a lua (unele) hotărâri în probleme de dogmă, de morală și de administrație bisericească.

Atribut inerent, inalienabil și indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în independența ei în relațiile cu alte state.

Dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu, dar nu are autonomie completă.

Obligație (în bani sau în bunuri) pe care o impunea o putere cuceritoare unui popor învins și care se plătea la date fixe

Subjugat, supus.